Avatar, povestea fara sfarsit a omului civilizat

Am fost si am vazut “Avatar”, la Imax, dar nu asta e important. E un film atat de frumos, incat nu conteaza unde il vezi. Pentru ca are poveste…! Am plans de emotie si nu sunt specia aceea lacrimogena care uda usor coada pisicii in fata celuloidului. E un film care starneste emotie autentica. Si nu sunt nici din specia ipocrita care defileaza in cercul de prieteni cu devize desantate despre umanitate, ecologism, principii imuabile… si nici nu vad energii izvorand din pamant si nici aure in jurul capetelor concetatenilor mei. Spun asta pentru ca, la Avatar m-am gandit “in every fucking moment” ce specie nemernica suntem. Avatar spune despre noi vechea poveste in care cel mai “civilizat” (in speta ala cu arma mai performanta) vrea ceva de la ala mai putin tehnologizat. Lumea de pe Pandora nu difera de lumea de pe Pamant. Pandorienii nu sunt altfel decat incasii, aztecii, maiasii, indienii cu piei rosii, polinezienii, eschimosii s.a. E o lume care traieste prin natura si nu o contempla doar, dupa ce a distrus-o. Cum spuneam, povestea nu e noua, e povestea noastra, a oamenilor “civilizati”. O poveste care sta in picioare chiar si in privinta Eroului salvator care este un “periferic” (dupa cum spune un domn drag mie, Neagu Djuvara).

Avatar este filmul in care mesajul este atat de evident, incat trebuie sa fii retardat ca sa nu te puna pe ganduri. Si mesajul este ambalat intr-o poveste atat de bine cunoscuta, incat nu se poate sa nu o recunosti. Trebuie sa vedeti Avatar cu ochii omului civilizat, ca sa simtiti imensa vina si responsabilitate. Cand traiesti intr-o jungla de asfalt, jungla reala ori isi pierde sensul, ori este ceva pentru care merita sa si mori. Cam asta am inteles eu din filmul asta! Un film perfect pentru ochii, dar si pentru sufletul… nostru?!

Vizionare placuta!

Fiti optimisti! Au mai ramas doar… 50 de ani

Toata lumea vorbeste despre “blestemul” lui Brucan. Ce eroare! Cand toata lumea il injura pentru defeatism si pesimism, am citit intr-o carte, pe care nu o mai am din cauza multiplelor schimbari de domiciliu din anii ’90, urmatoarele: “pentru schimbarile de ordin economic, in speta trecerea la economia de piata a fostelor tari socialiste, este nevoie de o perioada de aproximativ 20 de ani, valorile democratiei si reforma integrala a statului va dura in jur de 50 de ani, iar schimbarea de mentalitate va lua o generatie, cam 70 de ani (… )e valabil pentru orice schimbare de regim, care se verifica in toata istoria moderna”. Am citit cuvintele astea cam prin ’91, daca imi aduc bine aminte, si mi s-au parut, inca de atunci, extrem de veridice, asa ca nu am avut cine stie ce orizonturi de asteptare. Nu exista revolutii, exista doar schimbari de regim si victime, apoi lupta pentru putere. E o legitate istorica, ea nu poate fi schimbata. Parerea mea e ca fiecare trebuie sa isi vada de treaba si de viata lui. Mai putina vorbarie, mai multa munca. Lasati presa sa “latre” ca de aia e cainele de paza al democratiei, dar nu o luati prea in serios. Sa incercam sa gandim sintetic!

Societatea de tip maniheist e pagubitoare. Rationamentul de tipul “cine nu e cu mine, e impotriva mea” e abuziv si anti-democratic.
Am promis sa nu mai scriu politica si o sa ma tin de cuvant, cel putin pana la prima remainere guvernamentala (care se va face pentru cativa PNL-isti si PSD-isti)… :D
In postul urmator voi scrie despre o paradigma sociologica draga mie. Aceea conform careia chiar si atunci cand membri unui grup sunt constienti de interesul comun pe care il au, fiecare, in parte, actioneaza impotriva acelui interes… 


Suna cunoscut, nu? :P

Antonescu si Geoana in umbra esafoadelor

Antonescu este, pe de o parte, cea mai jalnica figura PNL-ista. Dupa el, la vreo 2 puncte diferenta, urmeaza Orban. Ma tem ca PNL-ul se va sparge in doua “aripi” si, cea mai viabila, va supravietui. Dar care este cea mai viabila? Intr-o tara normal ar fi aripa cea mai progresista, dar Romania nu e o tara normala (in sensul mediei, bineinteles).

Antonescu repeta greseala oportunista a lui Campeanu sau e doar dezorientat? Eu cred ca face cam ce il taie capul. Cred ca PNL-istii seriosi astepta sa se compromita total. Mi-aduc aminte cum i-a tras-o pe la spate lui Tariceanu pe cand era prim ministru pentru ca isi dorea sefia partidului. Acum vrea sa fie premier… Asta ar fi o gluma sinistra! Mi-aduc aminte cum l-a balacarit pe Geoana in primul tur: “demagog”, “mincinos”, “prostanac”, “ambasador al cosmarului”,  “maica Geoana”, “cel mai atletic declarator politic”, “politician de doi lei”  "produsul laboratoarelor", “bufon”, “ iepuras” sau “primul adjunct al lui Traian Basescu”. Si Geoana l-a pupat pe umar. Cariera politica a lui Geoana s-a terminat. Si cred ca si a lui Antonescu va avea aceeasi soarta. Si odata cu ei si sansa unor politicieni “altfel”. Pe langa greii din PNL si PSD, Geaona si Antonescu par doi tiriplici, doi oportunisti care, in prostia lor, nu au realizat ca sunt scosi la interval intr-o perioada in care clasa politica pare tot mai alienata, tot mai departe de realitate si nu stie cum sa isi mai prezerve imaginea.

Asteptam cu interes ca Mitrea si Nastase sa rupa gatul firav al lui Geoana. Va urma si Antonescu, daca nu cumva PNL-ul nu se va sinucide intrand la guvernare. Vazand ce se intampla in partidele din Romania, parca intelegem de ce sub Basescu nu sufla nimeni… Asa cum era, in PSD, pe vremea lui Iliescu.

Romani, dormiti linistiti, FMI vegheaza pentru voi. In timp ce la Bucuresti se ascut cutitele tocite in campanie. Dupa razboiul cu dusmanul de clasa, urmeaza razboiul fratricid. Macar de s-ar omori intre ei! :))))))

“Vantu” care l-a luat pe Geoana!

Poate ca sunt paranoica, dar mi se pare ca Vantu i-a dat “vant” lui Geoana cu buna stiinta. Si a facut-o pentru a echilibra balanta pentru ca acum, dupa arestarea lui Popa, are nevoie si de Geoana si de Basescu (oricare din ei poate ajunge Presedinte). Popa este martorul-cheie intr-un proces impotriva lui Vantu si nu m-as mira sa aflam ca acesta a sters-o din tara!

Si sa nu ne amagim ca “intamplarea” nu a fost fabricata! Geoana a aflat azi cat de malefic este SOV. Si cred ca nici macar nu banuia…

Geoana nu pare sa fi realizat cat l-a costat “relaxarea” de la SOV. Probabil ca Iliescu ii zice lui Hrebe: “Mai, draga.. ti-am zis ca este un prostanc”. Asta in cazul in care nu isi rade in barba.

Cu cine vor vota romanii? Pe cine vor alege din troaca lui Vantu?

Cine va castiga pana la urma. Care aripa a “baietilor veseli”? Acum 20 de ani se luptau pe dreptul de a incepe jaful, acum se lupta care, cum sa il termine. Vom afla de Mos Niculae!

Consecinta lui 6 decembrie: alegeri anticipate sau guvern contra-naturii?

Multa lume m-a intrebat “cu cine votez”. Si de fiecare data tresaream pentru ca in oferta “catindatilor” nu exista o optiune care sa ma satisfaca. O sa ma explic, luandu-i pe rand pe cei 3 care au contat:

Crin Antonescu? As fi votat cu el pentru ca e liberal (si asta e optiunea mea electorala din 90 incoace), dar l-am perceput ca pe un personaj lipsit de substanta; in plus, nu am putut uita faptul ca atunci cand Tariceanu era premier si Basescu ii sulfa incontinuu in ceafa, acest Antonescu l-a “clantanit” fara incetare, abject si amoral; Antonescu, cel care te ucide fara sa clipeasca! Dupa parerea mea, PNL a pierdut sansa de a exploata votul anti-basescu din partea celor care nu ar vota niciodata cu un psd-ist. Si, cu siguranta, va recomanda electoratului sau sa voteze cu un PSD-ist, perpetuand plaga. Un guvern PNL-PSD? Nu va functiona niciodata!

Traian Basescu? Nu mi-au placut, niciodata, nici Basescu si nici partidul din care face parte. Un partid fara ideologie clara, un partid nascut dintr-o neintelegere provenita din acel spatiu “ocult” din care se mai conduce inca Romania. Unii spun ca e aripa “patrioata”, dar prefer sa ma abtin… O intrebare ma bantuie – si daca lupta cu sistemul ticalosit?:) Pentru Basescu singura solutie ar fi alegerile anticipate. Ar fi si o solutie pentru Romania!

Mircea Geoana? In 2000 am votat cu Iliescu ca sa nu iasa Vadim. Si, trauma a fost atat de mare, incat de atunci n-am mai votat! Si nu as mai vota cu un PSD-ist! Partidul asta e ca o plaga in Romania, dar nu as vrea sa discut acum despre asta. As fi votat cu Geoana daca l-as fi perceput capabil sa se desprinda de partid dupa ce ar deveni presedinte. Dar am mari indoieli… 

In turul doi? Care e raul cel mai mic? Alegerile anticipate sau un alt guvern impotriva naturii? Alegerile anticipate ar putea sa nu clarifice lucrurile si Parlamentul sa aiba tot o compozitie ambigua… Un guvern PSD-PNL condus de Iohannis? O alta improvizatie damboviteana… un mit care sa amageasca, inca odata, imaginarul colectiv.

Am votat cu un candidat care a luat in jur de 0,5 la suta. Si nu il consider un vot irosit. E o speranta infima ca intr-o zi vom vedea alte figuri, alte acronime de partid. Am votat cu o idee!

Bun venit in Utopia mea!

Gheorghe Dinica sau despre umanitatea neretusata

Amicii ii spuneau Hiena… 

Cand spun Gheorghe Dinica, nu ma gandesc la omul Gheorghe Dinica, cel care a murit azi, pentru ca nu l-am cunoscut. L-am vazut doar pe ecrane sau la teatru… Ma gandesc la Dinica si imi trec prin fata imagini care mi-au marcat copilaria, adolescenta, parte din maturitate. 

Dinica inseamna pentru mine trairi, emotii, mai complexe decat “mi-a placut, nu mi-a placut”: antipatie pentru Stanica Ratiu (in Felix si Otilia), spirit de revansa pentru Lascarica (“nu trage domn’ Semaca, sunt eu, Lascarica”, in Cu mainile curate), contrarietate pentru Diplomat (Prin cenusa imperiului), groaza fata de Vasile Potop (Patul conjugal), simpatie pentru Nae Giurumea (De ce trag clopotele, Mitica?), indignare tulburata  fata de Pavel Puiut (Filantropica) si multe altele. Ultimul film in care l-am vazut a fost Orient Expres (Costache). Cred ca am vazut 80% din filmele in care a jucat si de fiecare data personajul interpretat mi-a stranit  emotie si admiratie pentru arta actorului Gheorghe Dinica. In copilarie nu-l placeam pentru ca il identificam cu eroii din filmele in care juca, in marea lor majoritate personaje negative sau controversate, situate intre lumina si intuneric. 

La teatru umplea scena. M-am dus la Take, Ianke şi Cadar ca sa il vad pe Beligan, gandindu-ma ca, poate, nu mai are multa vreme de dus. Ironia sortii a facut sa fie ultima oara cand l-am vazut pe Dinica pe scena. Ce sa mai spun? Ca ii stiu pe de rost replica din Cotletele, replica in care vorbeste despre diferenta dintre “ce inseamna sa fii de stanga si ce inseamna sa fii de dreapta”?  Va mai amintiti Plosnita? Iubirile de-o viata? Ionestii? Apoi, dupa ’90 nu putea sa lipseasca din montarile lui Andrei Serban, Cine are nevoie de teatru, Noapte regilor, Livada de visini… Dar Azilul de noapte in regia lui Cojar? Si altele… Lui Dinica ii iesea foarte bine umbra, controversa, amoralul, realul, hilarul, relativul. Lumea asa cum ea ea! De altfel, el este Nepotul lui Rameau, care spune: “Din fericire, nu-i nevoie să mă prefac; există şi aşa destui prefăcuţi, de toate soiurile, chiar dacă nu-i mai punem la socoteală pe cei care se prefac faţă de ei înşişi.” Toate personajele lui Dinica sunt unde ale aceleiasi oglinzi in care s-a reflectat pe sine.Cred ca s-a jucat pe sine toata viata, fara sa se teama ca ar putea fi judecat pentru asta. 

Pentru acest curaj, de a te releva pe sine intr-o umanitate neretusata, rasplata e absoluta, maestre!

Despre Klaus Johannis, Petru cel Mare si taierea barbilor

La granita secolelor 17 si 18 Petru I a inceput reformarea Rusiei. Voia sa o faca sa semene cu Germania, Franta si cu ce mai vazuse el in timpul Marii Ambasade (calatorise anonim pe la curtile Europei), asa ca s-a pus pe treaba.

Numai ca nu putea face nimic cu rusii. A angajat o armata de “specialisti” din Vest: din Kremlin si pana in ultima gubernie gaseai numai straini. Nemti, olandezi, suedezi, italieni, francezi!

A inceput cu TAIEREA BARBILOR!

Un boier rus, daca voia sa o pastreze trebuia sa plateasca 100 de ruble pe an, asa ca s-au ras. Mujicii plateau doar juma’ de copeica, asa ca unii isi permiteau si, cand veneau la Moscova, isi fluturau mandrii barbile, in ciuda nobilimii cu barbiile stralucitoare.

Oricum, rusii si-au pastrat barbile, le purtau cu ei, in buzunar, ca sa arate ca le mai au, ca spiritual rus nu murise… spunand ca o sa le puna in cosciug se le arate lui Hristos.

Un ucaz (decret, ordontanta) din 1700 hotărăşte ca "boierii, oamenii de la curte, funcţionarii vor purta îmbrăcăminte ungurească, cu caftanul de deasupra până sub genunchi, iar cel de dedesupt mai scurt".

Numai ca “specialistii” nu prea aveau loc la Moscova, asa ca Petru a construit cu strainii noua capitala Rusiei, pe locul unei mlastini din nord.

Cu nemtii, olandezii s.a. Petru a “reintemeiat” Rusia: a facut scoli, armata, sustem birocratic, flota! Pana la Petru Rusia nu iesise la mare…

I-a pus pe rusi sa invete germana si franceza si sa-si dea copiii la scoli in Europa.

Cei maturi erau trimisi PE CHELTUIALA LOR “sa invete meserie” pe la curtile europene si sa nu se intoarca fara “atestat”. Celor care nu voiau, li se confisca averea.

Dar gura poporului nu tacea! Cel mai vulgar cuvant din rusa incepe cu litera H (“hui”- “pula”), iar numele germanice erau usor de vulgarizat. Asa ca au schimbat gramatica rusa: numele initiale in H erau transcrise cu G. Auziti cum suna: Ghehel, Ghese, Ghendel, Golderin, Gans, Ghilda, Gana…

Ce se intampla cu Klaus Johannis mi-a aminit de Petru cel Mare si nemtii lui. Si de bancurile in care se vorbea de un import masiv si necesar de nemti. Si de primul paragraf din “Baltagul”, si de de Carol I… Asa ca, io-te, ne-am intors iar la solutia finala: neamtzul!

PS:…cand rusii dadeau sa zica “niet” reformelor, Petru taia el insusi capetele celor ravratiti. Mai mult, le dezgropau si stramosii, pentru ca sangele proaspat sa se amestece cu cadavrele descompuse pentru ca rusii sa inteleaga ca nu exista drum de intoarcere! Cine indraznea sa priveasca spre trecut MUREA!

Deci, nemtzi se mai gasesc, dar… cine ridica securea sa taie capetele ce privesc “indarat”?

PPS: si totusi, nu va faceti iluzii! se pare ca Petru I a murit trist ca reformele nu aveau rezultatele scontate, iar ultimele lui cuvinte au fost explicatia esecului: "Nu avem oameni!"

Asa ca ma intorc si va intreb: de cati nemti e nevoie pentru a reforma Romania?

Raspuns: de toti cati exista!

PPPS: Bine v-am regasit dintr-o vacanta pe sfarsite :))

Cehov, Caragiale si spiritul slav

Am ascultat "Un duel in ziua nuntii" (dramatizare dupa Cehov de Alexa Visarion). Exceptional spectacol! Cautand date pe net despre spectacol, am aflat ca a castigat in 2004 premiul UNITER. De la primele replici am simtit nevoia sa notez... si gandul imi zbura la Caragiale. Un Caragiale coplesit de spiritul slav. Nu am citit proza lui Cehov, dar cred ca meritul acestui "sentiment" ii apartine maestrului Visarion. Iata cateva din replicile notate, desi e de preferat sa le ascultati :)


- “Domnilor, stiti la ce m-am gandit? La Germania, la Belgia… tari mici, de aceea si ideile filosofice se raspandesc mai repede. La fel si in Olanda si in Anglia… dar la noi, toamna nu reusesti sa ajungi in satul vecin, daramite in Kamceatca ori in Siberia.
- Sa bem in sanatatea imensitatii! Sa bem in sanatatea distantei rusesti! Strasnic popor! Atata spatiu si sa n-ai unde fugi!”


- “Rusia e o campie imensa pe care trece in goana un calaret indraznet: sufletul slav!”


- “Auziti ultima noutate: la Saratov s-a prins o cioara cu ochi albastri (…)
- Rusia! Adevarata Rusie! Tot unul si unul”


- “Radeti, dar nici peste 200 de ani, nici peste un million de ani viata nu se va schimba cu nimic. Plictiseala, jaf si idealuri”.


- “Forile reinvie in fiecare primavara, iar bucuriile niciodata. De ce?”


- “Nu ai sa apuci sa zici pas si in Europa totul se va intoarce cu fundul in sus. Atunci sa te vad! Prezentul e ingrozitor. Multe or sa se intample. Ai sa ramai uluit, dar va fi prea tarziu. Mai sunt si furturile din administratie si de la banci. Mereu auzi ca s-a furat, colo un million, aici o suta, o mie… Nu-i zi sa nu o stearga vreun casier (…) Te trezesti intr-o dimineata ca nu mai e nimic in tara, s-a furat tot. Te uiti pe strada si vezi ca alearga numai casieri…”


- “Principiile le folosesti cand vrei sa umilesti pe cineva, sa spui ceva neplacut.”


- “Mare pacat ca intelectualitatea noastra nu e in stare sa se ridice deasupra banalitatii.”


- “Doamne, unde ma aflu? Ma cotropeste banalitatea, oameni plicticosi, meschini, smintiti, gandaci negri, femei toante, filosofie stinsa. Nu exista nimic pe lume nimic mai umilitor si mai descurajant decat banalitatea.”


- “Ce suntem noi? Cine suntem noi? Nici credinta, nici stiinta, nici munca, nici cultura. Niste epave.”


- “Nu sunt cu adevarat fericiti decat cei ce cred in ceea ce nu exista.”


- “Sunt anumite locuri in care daca esti treaz te apuca greata (…) Bautura il face pe om mai om si te impaca cu pacatul”.


- “Astepti… astepti vara ca pe o sarbatoare si cand vine te plictisesti si suferi.”


- “Se spune ca cei ce fura vanjos, fug in America. Dar ca sa furi vanjos, iti trebuie cultura, relatii…”


- “Idei, prea multe idei!”


- “Esti un nemernic si un neispravit. Toata ziua nu stii decat sa stai tolanit, sa tragi la masea si sa indrugi vrute si nevrute despre Europa”.


- “Pe vremuri lumea traia modest si era multumita”


- “Decat meschine adevaruri, mai bine amagirea ce ne inalta…
- Haha…
- E Puskin, tampitule”


- “Hai sa fugim in America!
- Mie mi-e lene sa ajung pana la pragul usii de colo si dumneata…”


- “Asta e tortura! Ori ma arunc in Volga la primavara, ori innebunesc! (…) Multumesc Doamne, cel putin ma chinuiesc frumos! Sarmana Rusie, tare e rabdatoare… nu mai cred in iubire, nu mai cred”


- “Nu e suficient sa torni in tine, ca de baut beau si caii. Trebuie sa bei cu rost.”


- “Sunt angajat intr-o institutie de stat. Demnitar! Daca m-as fi nascut cu 100 de ani mai tarziu as fi fost un altfel de om…”


- “Ce oameni, ce oameni… nu ai cu cine schimba o vorba, parca am trai in Australia, nu tu interese comune, nu tu solidaritate…”


- “E un virtuos al marilor idei. M-a facut sa rad pana la lacrimi”


- “Totul pe lume este de prisos, si stiintele si oamenii si inchisorile si mustele. Si dumneata esti de prisos. Cu toate ca esti un om de treaba si crezi in Dumnezeu, esti de prisos.”


- “Cat de timpuriu si-a infofolit sufletul in halat…”


- “Sunt un intelectual si nu permit nimanui sa ma ofenseze.”


- “Taceti din gura, dumneata si toti nemtii dumitale de origine jidoveasca”


- “Egoroska, Egoroska… vai, Egoroska…vai…!
- Cine e Egoroska?
- Nu stiu…”


- “Daca te-a tradat nevasta, bucura-te ca te-a tradat pe tine si nu si-a tradat tara.”


- “Datorita sovaielii mele am ajuns sa seman cu Hamlet. Cat de adevarat l-a prins Shakespeare, dom’le… cat de adevarat!”


- “Sunt un om sfarsit! Am 35 de ani… La vasta mea Lermontov murise de 8 ani, Napoleon era general… sunt un om sfarsit!”

Barenboim si spiritul Anului Nou

Din varii morive anul acesta nu am putut urmari la TV concertul de Anul Nou al Filarmonicii vieneze, asa ca, mai bine mai tarziu decat niciodata, am facut-o ieri. Nu as fi scris despre asta daca nu ar fi dirijat, in premiera, Daniel Barenboim. Ce incantare! In plus, Haydn in concert! In ultimii ani Abbado era sinonim, cel putin pentru mine, cu evenimentul de 1 ianurie de la Viena, dar “hatrul” Barenboim imi pare mult mai potrivit cu momentul. Spun “mult mai potrivit cu momentul” pentru ca Barenboim dirijeaza ca un… instrumentist. La fel ca si Vengherov! Dar, temperamentul lui Barenboim e mai in spiritul Anului Nou, sa zicem… Chiar si atunci cand doreste publicului un An Nou bun si pace in… Orientul Mijlociu.

Bref, concertul e de vazut si re-re-revazut. In orice moment al anului! Mereu acelasi, mereu altfel… Nu stiu daca voi ajunge vreodata in sala aia. Nici nu stiu daca imi doresc! Daca s-ar intampla, probabil ca nu mi-as putea stapani hohotele de plans. S-ar zgudui camasa pe mine, la fel cum am patit pe Arena de pe Amstel. Pentru ca, nimic nu ma apropie mai tare de extaz decat un grup de oameni impartasind un moment de emotie in care frumosul si binele, in dimensiunile lor absolute, se contopesc. Si nu sunt doar vorbe.

Hannibal Lecter, Dante si un mister (personal) rezolvat :P

Va amintiti de Hannibal Lecter? Nu de el vreau sa va vorbesc, ci de una din piesele din coloana sonora a filmului “Hannibal”: Vide cor meum (o gasiti pe You tube!). Ascultand-o si reascultand-o m-am intrebat care e rostul ei, pentru ca in economia filmului toate sunt asezate excelent. Mereu m-am raportat la el ca la un cant religios, care vorbeste despre iubirea de Christos… stiti simbolul cu inima arzand. Ei bine, “studiind” problema, stupoare!:


Cuvintele Vide Cor Meum sunt luate din La Vita Nuova, in care Dante descrie “sursele” poeziei. Se pare ca Dante s-a indragostit la 9 ani de o fetita care se numea Beatrice. A vazut-o doar trecand si a devenit obsedat de ea. 9 ani mai tarziu o vede iar, si de data asta ea il saluta. Iubirea pune stapanire pe bietul Dante. El se intoarce acasa si “gandind la ea, somnul dulce il biruie”. Apoi el are viziunea Iubirii, ca o femeie infasurata intr-un voal. Iubirea ii spune: Sunt stapana ta! Ea tine intr-o mana o inima in flacari (de aici confuzia mea cu Christos, care nu intelegeam ce cauta in filmul astaJ) si ii zice: uite-ti inima, aka priveste-ti inima! Apoi Iubirea o trezeste pe Beatrice si ii da sa manance inima lui Dante arzand (asa parca mai are sens, nu?). Numai ca ea nu prea vrea! Iubirea se intristeaza si o ia cu ea pe Beatrice in Ceruri.

Dante nu ne-a lamurit niciodataL Sonetul are o multime de interpretari posibile. Cavalcanti, un bun amic al lui Dante, sugereaza ca indragostirea a fost, din punctual de vedere al Beatricei, un eveniment trist si probabil preludiul mortii.

Dante si Beatrice s-au casatorit cu cate altcineva. Beatrice a murit la 24 de ani, iar Dante scrie La Vita Nuova 2 ani mai tarziu. Cam pe atunci devine Dante interesat si de politica si filosofie. O teorie sugereaza ca Beatrice ar fi simbolul unei societati politice secrete florentine, dar nu sunt prea multe date care sa confirme asta. Deocamdata, Beatrice este muza lui Dante si atat.

Si uite cum am fost eu in eroare atatia ani. Bine ca m-am lamurit!

PS: Vide Cor Meum este un cantec compus de Patrick Cassidy. In film e interpretat de Danielle de Niese and Bruno Lazzaretti (adica Beatrice si Dante). Il mai puteti auzi si in Kingdom of Heaven a lui Ridley Scott, la inmormantarea lui Baldwin al 4-lea.

PPS: Un omagiu lui George Pruteanu, care a tradus din Dante cu atata maiestrie.


PPPS: Si versurile cu pricina :P

Italiana	Engleza	Romana
Chorus: E pensando di lei Mi sopragiunse uno soave sonno Ego dominus tuus Vide cor tuum E d'esto core ardendo Cor tuum (Chorus: Lei paventosa) Umilmente pascea. Appresso gir lo ne vedea piangendo. La letizia si convertia In amarissimo pianto Io sono in pace Cor meum Io sono in pace Vide cor meum	Chorus: And thinking of her Sweet sleep overcame me I am your master See your heart And of this burning heart Your heart (Chorus: She trembling) Obediently eats. Weeping, I saw him then depart from me. Joy is converted To bitterest tears I am in peace My heart I am in peace See my heart	Corul: Gandind la ea Somnul dulce m-a biruit Eu sunt stapanul tau Uite-ti inima Si acesta inima arzand Inima ta (Corul: ea tremura) Umila se hraneste. Plangand, l-am vazut indepartandu-se de mine Bucuria s-a schimbat In lacrimi amare Sunt linistit Inima mea Inima mea Vezi-mi inima

Cutremurul din '77, tata si aniversarile mele

Amintiri de la cutremurul din 77...
Mama a vrut sa sara cu mine pe geam. 
Tata intreba buimac "ce se petrece aici?" 
Vecinii mei au dormit pe afara de frica. 
Apoi... OD 16 din Militari "varsat" peste Bulevard. 
Daramaturile din centrul Bucurestiului... 
...mortii... 


Tata a participat la operatiunile de salvare de la OD16. 
Se ocupa de mecanizare, adica... se auzeau strigate de ajutor, cei de la armata il chemau... se lega placa de macara, cablurile se rupeau, pica in cadere libera, apoi... nu se mai auzea nimic. Se pare ca tovarasii de la armata le puneau sedative in ceai si asa se face ca in vara lui 77 tata s-a imbolnavit. De nervi! A luat sedative usoare pana la sfarsit... 
Nu stiu daca avea mustrari de constiinta, nu vorbea despre asta. Spunea doar ca pe seful de santier, arhitectul Egres, il "striga mortii". De altfel, acesta s-a aruncat in fata metroului. Se simtea vinovat pentru ca isi luase angajamentul in fata celor de la Capitala ca da blocul in folosinta mai devreme. Stiti povestea cu cincinalul in 3 ani si jumatate! Se pare ca ploile "spalasera" betonul la turnare si diafragmele de la parter au cedat. 
Oricum, cutremurul din 77 mi-a marcat copilaria. Tata devenise alt om, mai trist, mai cinic. Prima criza a bolii de nervi de care a suferit pana la sfarsitul vietii (un sindrom depresiv pe sistem respirator) a facut-o la o aniversare de a mea. 
Si uite asa, mi-am pierdut aniversarile din cauza cutremurului din 77! :)

Madrigalele lui Monteverdi

Ascultati madrigalele lui Monteverdi ca sa intelegeti, subtil, cum s-a nascut opera.
Eu acum il descopar pe Monteverdi, dar nu mi-e rusine. Muzica lui a asteptat cam 3 secole pana sa o redescopere, iar, melomanii...:) 
Asa ca nu-mi fac niciun complex. Pentru Lamento d'Arriana pregatiti batistele, asa cum faceau venetienii odinioara. Exceptionale mai sunt Madrigali guerrieri et amorosi. Muzica lui religioasa nu m-a impresionat din cale afara, dar madrigalele... madrigalele ma fac sa ma intreb cum de nu le-am ascultat pana acum:) 
Am gasit versurile lor dupa ce le-am ascultat de cateva ori... si traducerea a fost inutila. Totul este transmis prin muzica, la fel ca in pictura. Sunetele sunt clare ca si culorile, ca si formele. 


Merita sa il re(descoperi) pe Monteverdi. Daca ai facut-o deja, ma inclin!