De Craciun... fara Hristos:P

Filmul Atlas Cloud aduna intr-o poveste toate temele care compun mitologia moderna care ne bantuie, mai mult sau mai putin, existentele (inteleg prin moderna cam ultimii 200 de ani ). Prin urmare, in film, avem : o conspiratie malefica, doritoare sa supuna poparele (natiile, rasele) unei dominatii lacome si perverse, o varsta de aur pierduta pe care se cuvine sa o regasim, Revolutia salvatoare care ar trebui sa duca umanitatea in era dreptatii si… Mantuitorul, Salvatorul, cel menit (prin nastere de cele mai multe ori) sa restaureze ordinea, sa redea oamenilor ceea ce li s-a furat. Acest erou este unul de tip solar (sau stelar, ca si soarele e tot o stea, nu ?), el poarta sceptrul, urca muntele sau scarile, dupa caz,  lupta cu maleficul care este murdar, ascuns, se taraste, e irational etc. Amintesc toate aceste lucruri pentru ca le veti identifica in film. Aceste teme  cresc gradat ca si complexitate… in prima linie temporala e de salvat un om, o rasa (de la sclavie, in timpul razboiului de secesiune), in urmatoarea o tara, un continent de la amenintarea poluarii, in urmatoarea chiar umanitatea « din uter si din eprubeta » de un destin excesiv metropolizat, abuziv si discriminatoriu, iar in final, insasi rasa umana, nevoita sa plece de pe Pamant… Am remarcat ca « raul » e materializat in otrava (urmariti tema otravei in film !), de la doctorul-sarlatan care toarna pe gatul eroului otrava si pana la motivul pentru care ultimii oameni se salveaza si parasesc Pamantul intr-o arca spatiala. De asemena, urmariti laitmotivul abuzului.

Semnul, marca din nastere a Salvatorului este steaua din Bethleem, cea care i-a calauzit pe magi catre ieslea in care s-a nascut un alt Salvator, in alte vremiJ 

Si uite cum, intamplator sau nu, am vazut in seara de Craciun un film despre Hristos, fara ca Hristos sa fie macar o singura data pomenit.

Ultima imagine din film ofera cheia povestii : timp de milenii, oamenii au privit Norul lui Magellan. Undeva, in Univers, un alt nor ne asteapta sa ne fie calauza : cel al lui Atlas! Cel osandit sa sustina bolta cereasca, si el otravit de privirea… Meduzei. O poveste fara sfarsit !:)) Complicati mai sunt oamenii si povestile lor J

Vizionare placuta !

La oferta: Inceput-ul Sfarsit-urilor de tot felul!

Mi-am promis ca daca scapam de Sfarsitul programat pe 21 Decembrie a.c. ma reapuc de scris pe blog si iata-ma! As vrea sa imi dau cu parerea despre profetiile astea din era internetului. Eu sunt colectionara de profetii, dar cea mai tare mi s-a parut aia in care gangman-calul-dansator va anunta sfarsitul lumii intr-o dimineata linistita cand va implini miliardul de vizionari pe youtube. Asta marketing! care se ocupa de o melodie stupida, compilata la modul ordinar dupa niste piese din anii ’90 ! O sa ma grabesc sa vizionez si eu oroarea pe care se topaie la nivel mondial prin cluburi, sa vaz daca vine sau nu vine… Sfarsitul!

Si pentru ca exista internet, vom mai trai Sfarsit-uri ! De fapt, am putea spune ca era Sfarsit-urilor este abia la Inceput-urile ei.

PS : cunosc cativa oameni care il ultimii ani s-au pregatit pentru ziua asta ; adica si-au construit case din materiale naturale, pentru ca prin Tibet, pe unde au fost ei in vacante, umbla vorba ca azi toate materialele « nenaturale », gen beton s.a. se vor transforma in praf… si cum se uitau ei asa, in zarea pamantului, sa vada centrul galaxiei aliniat cu pridvorul casei lor, ce-or fi spus copiilor lor care, din frageda pruncie, asteapta sa vada lumea naruindu-se ? cred ca au zis : « dragii nostri copii, nu fiti dezamagiti ! si maine e o zi potrivita pentru Apocalipsa… mami si tati va iubesc J »

De ziua lui Mihai I, din rectul gandirii unui ziarist…

Exista vreo doi ziaristi despre care nu stiu niciodata daca sunt “ treji” sa nu. Par beti tot timpul: unul este Cornel Nistorescu, iar celalalt este Liviu Mihaiu… Din intamplare azi am dat peste Liviu Mihaiu, la radio Guerilla, bineinteles! Tema zilei, la emisiunea care imi aduce aminte de 13-14 a lui Andrei Gheorghe, a fost: Ce citim pe buda? O tema ca oricare alta, nu? S-au batut campii despre scriitori, scriituri si stiluri posturale si de defecatie… S-a vorbit inclusiv despre  viitorul univers multimedia din baie, peste doar cativa ani, cu tot avantul asta tehnologic, cand cu tablet in brate si cu curul lipit de colacul de la WC vom explora noi orizonturi de cunostere… 

Cand tocmai mai pregateam sa schimb postul, afanisita de aberatia ambetatului jurnalist, distinsul pururi turmentat citeste un sms: ”x ne aminsteste ca budei i se mai spune si tron”… si… (bateti tobele, stimati ascultatori) “azi este Ziua Regelui”. Mihaiu se reculege repede, ezita o secunda… si continua: “da, budei i se zice tron si azi e ziua regelui… ca doar noi suntem monarhisti cu totii!”… (sic!)  Si tace!  Si nu stiu ce-a mai zis ca, mie, sonoritatea acelui “Suntem monarhisti cu totii” in contextul problematicii lecturilor pe WC (aka tron) mi-a tras apa in creier.

Eu nu sunt monarhista si nici anti-monarhista daca as fi fost tot nu as fi programat asa o tema de ziua aniversara a regelui Mihai. Dar ce importanta are? Liviu Mihaiu nu e treaz niciodata, nu se documenteaza decat arareori si habar n-am cine si de ce il plateste. Ca e bagat in tot felul de “combinatii” media si sa ma bata Dumnezeu daca inteleg cine bea cu asta… Probabil ca are legatura tot cu vreo “divizie” de baieti care au inlocuit tresele si eghiletii  cu fularele trendy, baieti care nu mai monteaza microfoane, ci vorbesc la ele. Treaba lor… dar sa revin de unde am plecat. Cum sa spui, cu maxima seriozitate (sa mor daca era la misto): “Si noi suntem monarhisti”, intr-o emisiune despre placerea lecturii in timpul cacarii pe un tron, fie si  de portelan?

Maiestate, La multi Ani! Am si eu o intrebare: si regii se caca, nu-i asa? Pentru ca Liviu Mihaiu sigur nu o face. El doar lectureaza intru documentarea emisiunii de maine. Bine ca undele radio n-au miros…

Nobelul pentru literatura - Llosa dupa Muller, naivitate sau ipocrizie?

 

Cand am am aflat stirea ca Llosa a luat premiul Nobel pentru literatura, am fost gata sa exclam: in sfarsit un semn de normalitate, comitetul de acordare si-a revenit dupa “deraierea” de anul trecut. Numai ca, imediat, ochii mi-au cazut pe motivatia acordarii premiului: “cartografierea structurilor puterii”… si entuziasmul meu a palit usor. Llosa e urias, e colosal, e genial… e scriitorul absolut, dar dupa Herta Muller si cu o asemenea motivatie premiul e mult prea politic, motivatiile acordarii mult prea ancorate in ideologie.

Din 2006, de la Orhan Pamuk (Ma numesc Rosu – o capodopera) premiul Nobel e preocupat ori de impresiile de calatorie ale unor europeni in Africa neagra (Lessing si Le Clezio), ori se apleaca asupra descrierilor din tenebrele “rosului” ideologic.

Intamplator, Llosa e genial! Intamplator, el scrie capodopere! Daca nu ar fi fost intamplator genial (pentru comitetul in cauza), poate ar fi luat Nobelul chiar inaintea lui Marquez. “Conversatie la catedrala” e din ’69, iar “Razboiul sfarsitului lumii” din ’81. (Marquez a fost premiat in ’82).

Mai sincer mi se pare premiul luat de Dario Fo. Ha!

Post-ul asta poate e un fel de carcoteala, recunosc. Dar Llosa dupa Muller a parut, initial, repet, o revenire la normalitate. Semnul ca nu e asa e motivatia juriului… sau poate si comitetul cu pricina e in criza de imaginatie. Sau poate s-au inspirat dintr-un manual de literatura din Romania socialista, in care fiecare mare scriitor radiografiaza, cartografiaza cate ceva...

Si uite cum, din cauza Hertei Muller, in loc sa scriu despre bucuria de a-l lectura pe Llosa, carcotesc fara cap si fara coada.

*Nu m-a interesat prea tare Herta Muller. Nu judec valoarea literara a scrierilor ei, Nobelul este mult prea politizat si asta ma supara cel mai tare. Premiul pentru Literatura si cel pentru Pace au, din cauza asta, o valoare relativa… Deci, spuneam ca Herta Muler nu m-a interesat nici ca scriitoare, nici ca personaj dizident. Am fost mai peocupata de Sfintii Inchisorilor comuniste, decat literatura dizidentei simulate. .. Occidentul e in continuare, un mare naiv. Sau doar simuleaza si e un mare ipocrit :D

Mie imi place Lilith!

 

Una dintre marile nedreptatite ale ordinii patriarhale este Lilith. La origine, ea este fiica zeitei Mehitabel (zeita a bucuriei, nota bene) si, pe masura ce timpul a trecut si culturile s-au succedat, si figura ei s-a transformat din ce in ce. Nu in bine, insa… Cu cat valorile patriarhale au devenit mai dominante, cu atat Lilith ne-a fost infatisata mai diabolica.
La vechii Sumerieni (nu stiu de ce se foloseste expresia asta, ca sumerieni noi nu exista, probabil pentru a sublinia ca istoria incepe la Sumer, desi eu si de asta ma indoiesc) Lilith trecea drept “mana stanga” a Marii Zeite Inanna. Se pare ca “mana” o ajuta pe Zeita sa aduca oamenii in temple, sa I se inchine si nu o facea cu mijloace prea… ortodoxe. Se spune ca ii seducea, dar era pentru un scop nobil, nu? In politeism concurenta intre diferitele zeitati era acerba, resursele limitate, iar prostitutia sacra oferea templului un atu destul de puternic in fata “enoriasilor”. Ideea e ca de aici I s-a tras lu Lilith faima de seducatoare si prostituata. Si ca o completare, mana stanga a tantrismului care atinge mantuirea pe calea amorului extatic trasfigurator tot in templul Inanna isi are sursa.

Popoarele semite din Mesopotamia au asemuit-o cu Lil, o zeita sumeriana a vanturilor si furtunilor distrugatoare. Cand morala semita (ebraica) a devenit dominanta in Orientul Apropiat, ea a fost “contopita” cu Lamashtu, un demon de sex feminin, cunoscuta in Siria drept ucigasa de copii. Asa ca, in Talmud, a devenit un demon cu aripi, in Zohar e un vampir periculos (Succubus, care in evul mediu genera polutiile nocturne la barbate, evident:D), iar Biblie, mama a mii de Inccubus si a mii de bufnite noctambule.

Alte legende o arata fiind prima sotie a lui Adam, facuta de Dumnezeu in conditii… similare si egale, da? Povestea cu coasta a venit mai tarziu, cand Lilith, care era o ” fecioara” libera si independenta, nu s-a lasat dominata sexual de Adam. Nu prea stiu ce insemna aceasta dominatie, dar cred ca era vorba de faptul ca nu prea statea cand voia Adam. Si Dumnezeu, barbat si el, deh, a pedepsit-o si a izgonit-o sau, dupa alte legende, a facut-o praf si pulbere. Cert este ca a inlocuit-o cu obedienta Eva, care, cuminte… cuminte, dar pana la urma… stit ce a facut.

Se spune că Lilith este un doar unul din cele douăzeci de nume prin care prima femeie a fost cunoscuta şi fiecare nume ar trebui să conţină un "secret al misticii sexuale". Aceste “secrete ", cel mai probabil, reprezintă învăţăturile erotice şi tehnicile sexuale cu se initiau si invatau adoratorii în templele Zeitelor Inanna, Ishtar si Astarte - învăţături şi practici care a ameninţat noii lideri patriarhali şi încercările lor de a transforma femeia într-o intr-o fiinta dependentă, monogama, slujitoare supusa in gospodarie si obiect sexual. Regina Sheeba din Cabala, Zohar si alte legende arabice este identica cu zeita Lilith din Orientul Apropiat, care, de asemenea, este asociata cu concubina lui Abraham, Hagar Egipteanca, al carei fiu, Ismael a fost nascut pe piatra neagra a Ka’bah si a devenit stramosul popoarelor arabe (Sotia, Sarah, l-a nascut pe Isaac, care a devenit stramosul poporului evreu, de aici si expesia “son of a…”… u know!))
In misticismul Cabalei, Lilith este asociata cu pozitia lunara in Arborele Qliphotic (ce cuvant magic incepe cu cli..???), caruia I se mai spune si Arborele Stridiilor, care contine toate energiile negre si negative. Dar tot arborele asta mai este cunoscut si sub numele de Pomul cunoasterii. Are sens, nu? Sau poate n-are… dar povestea asta e tare frumoasa si mie imi place Lilith!

NB: Blondei mele preferate, cu simpatie...

Avatar, povestea fara sfarsit a omului civilizat

Am fost si am vazut “Avatar”, la Imax, dar nu asta e important. E un film atat de frumos, incat nu conteaza unde il vezi. Pentru ca are poveste…! Am plans de emotie si nu sunt specia aceea lacrimogena care uda usor coada pisicii in fata celuloidului. E un film care starneste emotie autentica. Si nu sunt nici din specia ipocrita care defileaza in cercul de prieteni cu devize desantate despre umanitate, ecologism, principii imuabile… si nici nu vad energii izvorand din pamant si nici aure in jurul capetelor concetatenilor mei. Spun asta pentru ca, la Avatar m-am gandit “in every fucking moment” ce specie nemernica suntem. Avatar spune despre noi vechea poveste in care cel mai “civilizat” (in speta ala cu arma mai performanta) vrea ceva de la ala mai putin tehnologizat. Lumea de pe Pandora nu difera de lumea de pe Pamant. Pandorienii nu sunt altfel decat incasii, aztecii, maiasii, indienii cu piei rosii, polinezienii, eschimosii s.a. E o lume care traieste prin natura si nu o contempla doar, dupa ce a distrus-o. Cum spuneam, povestea nu e noua, e povestea noastra, a oamenilor “civilizati”. O poveste care sta in picioare chiar si in privinta Eroului salvator care este un “periferic” (dupa cum spune un domn drag mie, Neagu Djuvara).

Avatar este filmul in care mesajul este atat de evident, incat trebuie sa fii retardat ca sa nu te puna pe ganduri. Si mesajul este ambalat intr-o poveste atat de bine cunoscuta, incat nu se poate sa nu o recunosti. Trebuie sa vedeti Avatar cu ochii omului civilizat, ca sa simtiti imensa vina si responsabilitate. Cand traiesti intr-o jungla de asfalt, jungla reala ori isi pierde sensul, ori este ceva pentru care merita sa si mori. Cam asta am inteles eu din filmul asta! Un film perfect pentru ochii, dar si pentru sufletul… nostru?!

Vizionare placuta!

Fiti optimisti! Au mai ramas doar… 50 de ani

Toata lumea vorbeste despre “blestemul” lui Brucan. Ce eroare! Cand toata lumea il injura pentru defeatism si pesimism, am citit intr-o carte, pe care nu o mai am din cauza multiplelor schimbari de domiciliu din anii ’90, urmatoarele: “pentru schimbarile de ordin economic, in speta trecerea la economia de piata a fostelor tari socialiste, este nevoie de o perioada de aproximativ 20 de ani, valorile democratiei si reforma integrala a statului va dura in jur de 50 de ani, iar schimbarea de mentalitate va lua o generatie, cam 70 de ani (… )e valabil pentru orice schimbare de regim, care se verifica in toata istoria moderna”. Am citit cuvintele astea cam prin ’91, daca imi aduc bine aminte, si mi s-au parut, inca de atunci, extrem de veridice, asa ca nu am avut cine stie ce orizonturi de asteptare. Nu exista revolutii, exista doar schimbari de regim si victime, apoi lupta pentru putere. E o legitate istorica, ea nu poate fi schimbata. Parerea mea e ca fiecare trebuie sa isi vada de treaba si de viata lui. Mai putina vorbarie, mai multa munca. Lasati presa sa “latre” ca de aia e cainele de paza al democratiei, dar nu o luati prea in serios. Sa incercam sa gandim sintetic!

Societatea de tip maniheist e pagubitoare. Rationamentul de tipul “cine nu e cu mine, e impotriva mea” e abuziv si anti-democratic.
Am promis sa nu mai scriu politica si o sa ma tin de cuvant, cel putin pana la prima remainere guvernamentala (care se va face pentru cativa PNL-isti si PSD-isti)… :D
In postul urmator voi scrie despre o paradigma sociologica draga mie. Aceea conform careia chiar si atunci cand membri unui grup sunt constienti de interesul comun pe care il au, fiecare, in parte, actioneaza impotriva acelui interes… 


Suna cunoscut, nu? :P