De ziua lui Mihai I, din rectul gandirii unui ziarist…

Exista vreo doi ziaristi despre care nu stiu niciodata daca sunt “ treji” sa nu. Par beti tot timpul: unul este Cornel Nistorescu, iar celalalt este Liviu Mihaiu… Din intamplare azi am dat peste Liviu Mihaiu, la radio Guerilla, bineinteles! Tema zilei, la emisiunea care imi aduce aminte de 13-14 a lui Andrei Gheorghe, a fost: Ce citim pe buda? O tema ca oricare alta, nu? S-au batut campii despre scriitori, scriituri si stiluri posturale si de defecatie… S-a vorbit inclusiv despre  viitorul univers multimedia din baie, peste doar cativa ani, cu tot avantul asta tehnologic, cand cu tablet in brate si cu curul lipit de colacul de la WC vom explora noi orizonturi de cunostere… 

Cand tocmai mai pregateam sa schimb postul, afanisita de aberatia ambetatului jurnalist, distinsul pururi turmentat citeste un sms: ”x ne aminsteste ca budei i se mai spune si tron”… si… (bateti tobele, stimati ascultatori) “azi este Ziua Regelui”. Mihaiu se reculege repede, ezita o secunda… si continua: “da, budei i se zice tron si azi e ziua regelui… ca doar noi suntem monarhisti cu totii!”… (sic!)  Si tace!  Si nu stiu ce-a mai zis ca, mie, sonoritatea acelui “Suntem monarhisti cu totii” in contextul problematicii lecturilor pe WC (aka tron) mi-a tras apa in creier.

Eu nu sunt monarhista si nici anti-monarhista daca as fi fost tot nu as fi programat asa o tema de ziua aniversara a regelui Mihai. Dar ce importanta are? Liviu Mihaiu nu e treaz niciodata, nu se documenteaza decat arareori si habar n-am cine si de ce il plateste. Ca e bagat in tot felul de “combinatii” media si sa ma bata Dumnezeu daca inteleg cine bea cu asta… Probabil ca are legatura tot cu vreo “divizie” de baieti care au inlocuit tresele si eghiletii  cu fularele trendy, baieti care nu mai monteaza microfoane, ci vorbesc la ele. Treaba lor… dar sa revin de unde am plecat. Cum sa spui, cu maxima seriozitate (sa mor daca era la misto): “Si noi suntem monarhisti”, intr-o emisiune despre placerea lecturii in timpul cacarii pe un tron, fie si  de portelan?

Maiestate, La multi Ani! Am si eu o intrebare: si regii se caca, nu-i asa? Pentru ca Liviu Mihaiu sigur nu o face. El doar lectureaza intru documentarea emisiunii de maine. Bine ca undele radio n-au miros…

Nobelul pentru literatura - Llosa dupa Muller, naivitate sau ipocrizie?

 

Cand am am aflat stirea ca Llosa a luat premiul Nobel pentru literatura, am fost gata sa exclam: in sfarsit un semn de normalitate, comitetul de acordare si-a revenit dupa “deraierea” de anul trecut. Numai ca, imediat, ochii mi-au cazut pe motivatia acordarii premiului: “cartografierea structurilor puterii”… si entuziasmul meu a palit usor. Llosa e urias, e colosal, e genial… e scriitorul absolut, dar dupa Herta Muller si cu o asemenea motivatie premiul e mult prea politic, motivatiile acordarii mult prea ancorate in ideologie.

Din 2006, de la Orhan Pamuk (Ma numesc Rosu – o capodopera) premiul Nobel e preocupat ori de impresiile de calatorie ale unor europeni in Africa neagra (Lessing si Le Clezio), ori se apleaca asupra descrierilor din tenebrele “rosului” ideologic.

Intamplator, Llosa e genial! Intamplator, el scrie capodopere! Daca nu ar fi fost intamplator genial (pentru comitetul in cauza), poate ar fi luat Nobelul chiar inaintea lui Marquez. “Conversatie la catedrala” e din ’69, iar “Razboiul sfarsitului lumii” din ’81. (Marquez a fost premiat in ’82).

Mai sincer mi se pare premiul luat de Dario Fo. Ha!

Post-ul asta poate e un fel de carcoteala, recunosc. Dar Llosa dupa Muller a parut, initial, repet, o revenire la normalitate. Semnul ca nu e asa e motivatia juriului… sau poate si comitetul cu pricina e in criza de imaginatie. Sau poate s-au inspirat dintr-un manual de literatura din Romania socialista, in care fiecare mare scriitor radiografiaza, cartografiaza cate ceva...

Si uite cum, din cauza Hertei Muller, in loc sa scriu despre bucuria de a-l lectura pe Llosa, carcotesc fara cap si fara coada.

*Nu m-a interesat prea tare Herta Muller. Nu judec valoarea literara a scrierilor ei, Nobelul este mult prea politizat si asta ma supara cel mai tare. Premiul pentru Literatura si cel pentru Pace au, din cauza asta, o valoare relativa… Deci, spuneam ca Herta Muler nu m-a interesat nici ca scriitoare, nici ca personaj dizident. Am fost mai peocupata de Sfintii Inchisorilor comuniste, decat literatura dizidentei simulate. .. Occidentul e in continuare, un mare naiv. Sau doar simuleaza si e un mare ipocrit :D