Din varii morive anul acesta nu am putut urmari la TV concertul de Anul Nou al Filarmonicii vieneze, asa ca, mai bine mai tarziu decat niciodata, am facut-o ieri. Nu as fi scris despre asta daca nu ar fi dirijat, in premiera, Daniel Barenboim. Ce incantare! In plus, Haydn in concert! In ultimii ani Abbado era sinonim, cel putin pentru mine, cu evenimentul de 1 ianurie de la Viena, dar “hatrul” Barenboim imi pare mult mai potrivit cu momentul. Spun “mult mai potrivit cu momentul” pentru ca Barenboim dirijeaza ca un… instrumentist. La fel ca si Vengherov! Dar, temperamentul lui Barenboim e mai in spiritul Anului Nou, sa zicem… Chiar si atunci cand doreste publicului un An Nou bun si pace in… Orientul Mijlociu.
Bref, concertul e de vazut si re-re-revazut. In orice moment al anului! Mereu acelasi, mereu altfel… Nu stiu daca voi ajunge vreodata in sala aia. Nici nu stiu daca imi doresc! Daca s-ar intampla, probabil ca nu mi-as putea stapani hohotele de plans. S-ar zgudui camasa pe mine, la fel cum am patit pe Arena de pe Amstel. Pentru ca, nimic nu ma apropie mai tare de extaz decat un grup de oameni impartasind un moment de emotie in care frumosul si binele, in dimensiunile lor absolute, se contopesc. Si nu sunt doar vorbe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu